2026. április 24.
Proiect: Orădenii care îşi plimbă câinii în spaţiile de joacă din parc riscă amenzi de până la 500 lei

Primăria Oradea va supune dezbaterii publice, marţi, 17 iulie, de la ora 17, în sala mare a Primăriei, un proiect de regulament privind organizarea şi funcţionarea spaţiilor de joacă şi de agrement amplasate pe domeniul public.

"Proiectul stabileşte atât obligaţiile Primăriei Municipiului Oradea în calitate de deţinător şi administrator, cât şi ale beneficiarilor (utilizatorilor) spaţiilor de joacă şi agrement, scopul acestuia fiind acela de a asigura exploatarea în condiţii de siguranţă şi de durată a spaţiilor de joacă şi agrement pentru copii, amenajate în Municipiul Oradea", se menţionează într-un comunicat.

Astfel, municipalitatea se obligă să verifice de cel puţin 2 ori pe lună starea tehnică şi eventualele deficienţe ale echipamentelor de joacă sau agrement, respectiv fitness, în vederea remedierii lor, de a asigura prin Poliţia Locală respectarea liniştii şi ordinii publine în spaţiile de joacă şi de a amplasa panouri de semnalizare prin care se interzice accesul cu animale de companie, fumatul, consumul de alcool şi aruncarea de deşeuri.

În schimb, ceicare folosesc spaţiile de joacă pentru copii sunt obligaţi să respecte instrucţiunile de folosire a echipamentelor, limita de vârstă şi cea de greutate şi să păstreze curăţenia.

Regulamentul interzice accesul în spaţiul de joacă şi agrement cu animalele de companie, deteriorarea în orice fel a aparatelor, mutarea mobilierului urban şi introducerea de substanţe inflamabile, pocnitori sau artificii respectiv utilizarea focului deschis.

Fără câini şi pisici între copii

Spre exemplu, accesul cu câini, pisici sau alte animale în incinta spaţiilor de joacă ori mutarea băncilor sau coşurilor de gunoi se sancţionează cu amendă de la 300 la 500 lei.

Pentru distrugerea aparatelor de joacă sau introducerea în incinta spaţiilor de joacă pentru copii de substanţe periculoase amenda este de două ori mai mare şi se ridică la 500 - 1.000 lei.

Proiectul de regulament poate fi consultat pe site-ul municipalităţii la secţiunea Dezbateri publice. Orădenii pot face sugestii şi reclamaţii pe adresa de email mircea.stejeran@oradea.ro sau la Serviciul Relaţii cu Publicul până la 17 iulie.

Kapcsolódó hírek a kategóriában
Apa de băut se scumpeşte la Oradea. Vezi cât plăteşti din 1 august
Jul 27, 2018
Se caută strămoşi: Orădenii sunt chemaţi să ajute la identificarea unor personalităţi înmormântate în Cimitirul Municipal
Jul 23, 2018
Proiecte de 24 de milioane de euro pentru fluidizarea circula?iei în Oradea: noi linii de tramvai, parcări, pasaje rutiere ?i poduri
Jul 13, 2018
Zilele Sfântului Ladislau în Cetate: Un weekend plin de distracţie pentru întreaga familie
Jun 18, 2018
10 ani cu Ilie Bolojan: Primarul municipiului Oradea şi-a prezentat bilanţul
Jun 18, 2018
Voluntari pentru frumuseţe: Orădenii au plantat flori în piaţa Ferdinand
Jun 18, 2018